Președintele CJ, Dan Manu, pozează în patriot dar este… rău de tot! A refuzat să…

Primarul comunei Corbi, Virgil Baciu, este primul edil din Argeș care a aprobat, împreună cu aleșii locali din Consiliul Local, o declarație simbolică de unire cu Republica Moldova. Unionist convins, Virgil Baci a mers și mai departe, începând să strângă semnături, în anul Centenarului, pentru unirea celor două țări. Culmea, Baciu a fost refuzat chiar de președintele consiliului Județean Argeș, Dan Manu, care nu a dorit să semneze pentru nirea României cu Basarabia.

Astfel, deși plimbă flacăra Centenarului prin județ de aproape un an, social-democratul Manu demonstrează că nu este unionist și nici prea patriot, deși pozează într-un astfel de om. Demersurile sale, făcute exclusiv pentru imagine, nu sunt acoperite de fapte concrete. Refuzând să semneze pentru unire, Manu ar trebui să înceteze și cu plimbatul flăcării Centenarului, care a tocat și-așa inutil destul de mulți bani, pentru acțiuni care să-l popularizeze pe el însuși- un om politic mediocru, care nici măcar nu a fost votat de argeșeni în funcție (ci a fost propulsat în Consiliul Județean pe o listă, întocmită la partid).