Vezi cum explică liberalii discuțiile cu Tudor Pendiuc! "Ca să candideze..."

Zvonul unei posibile candidaturi a lui Tudor Pendiuc la Primăria Pitești din partea PNL a fost rostogolit în presa locală, liberalii fiind nevoiți să vină cu o explicație. Narcis Sofianu, liderul de grup al liberalilor din Consiliul Local Pitești, a explicat ce s-a întâmplat de fapt. Se pare că Pendiuc a avut o discuție cu liderul PNL Argeș, Adrian Miuțescu și atât, fostul edil al Piteștiului, implicat în dosare penale de răsunet, nefiind o variantă reală.

"Domnul președinte Miuțescu a făcut referire la discuțiile private purtate cu domnul Pendiuc. Ca să candideze trebuie să-și depună candidatura, să îndeplinească condițiile de integritate, să fie membru de partid și să intre într-o cursă internă. Șansele ca Tudor Pendiuc să candideze din partea PNL sunt minime și inexistente ca susținere din partea membrilor PNL Pitești", a declarat Narcis Sofianu.