Primarul comunei Albota – realizăm tot ce-am promis şi chiar mai mult decât atât

Edilul comunei Albota le-a transmis locuitorilor că toate proiectele care au fost începute vor fi finalizate şi că toate promisiunile din campania electorală vor fi îndeplinite până la sfârşitul mandatului. Anul acesta, pe lista de investiţii a Primăriei Albota se află o serie de proiecte extrem de importante pentru comună, începând cu reabilitări de infrastructură – drumul Moşteni pe o lungime de 2,8 kilometri, drumul Morlovani pe o lungime de 2,5 kilometri , drumul Biboieşti şi podul de la Piu peste râul Teleorman. În plus, au fost alocate fonduri pentru reabilitarea şcoli din Cerbu, localitate cuprinsă şi în planul de extindere a reţelei de alimentare cu gaze.