Mioveni:Campanie de prevenire a violenței în mediul școlar

Timp de două zile, aproximativ 200 de de elevi din cadrul Liceului Teoretic "Iulia Zamfirescu" Mioveni au luat parte la o campanie iniţiată la nivelul oraşului privind prevenirea şi stoparea actelor de violenţă juvenilă în școală.
 
Campanie se adresează tuturor elevilor și va ajunge în toate unitățile de învățământ din Mioveni, prin intermediul acestui proiect inițiat de Primăria orașului Mioveni, în parteneriat cu specialiști din cadrul Direcției de Asistență Socială Mioveni, ai D.G.A.S.P.C. Arges, Poliția de Proximitate, Poliția Locală, psihologi și specialiști în comunicare.
 
Tematica întâlnirilor interactive cuprinde dezbateri cu privire la consecințele actului de violență ca raspundere legală și socială, consecințele consumului de alcol, stupefiante sau etnobotanice, nocivitatea jocurilor de noroc, informări cu privire la posibilitatea de a deveni victimă a traficului de persoane, exploatarii sau abuzului de orice fel, ca urmare a situatiilor de constrangere, santaj sau violență, asocierea la grupuri cu un comportament antisocial sau violent și altele. Totodată se vor aborda și teme noi, precum social media si violenta în mediul online, radicalizarea pe internet sau bullying-ul.
 
Potrivit datelor UNICEF, aproape 60% dintre elevii români cu vârste între 11 şi 15 ani admit că au participat la acte de violenţă verbală sau fizică împotriva colegilor de şcoală. În clasamentul violenţei în şcoli, România se află pe un îngrijorător loc 3 la nivelul celor 42 de state din Europa.
 
Aceste activităţi vor urma şi în zilele următoare:
 
15 aprilie – Scoala Nr. 1 Mioveni – ora 10.00;
 
16 aprilie – Liceul Tehnologic Constructii Masini – ora 10.00;
 
17 aprilie – Scoala Gimnaziala „Liviu Rebreanu” – ora 12.00;
 
18 aprilie – Scoala Gimnaziala „G.Toparceanu” – ora 09.00;
 
18 aprilie - Liceul Tehnologic Constructii Masini – ora 10.00.