Sindicaliștii cer închiderea imediată a taberelor gestionate de Ministerul Tineretului

Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS), în principal din cauza numărului insuficient de salariaţi şi a condiţiilor de cazare. În Argeș, singura tabără a MTS care oferă condiții acceptabile, dar nu grozave, este cea de la Corbeni.

Totodată, sindicatul cere reprogramarea seriilor de copii şi tineri până la modificarea Legii zilierilor şi rezolvarea problemelor privind condiţiile de cazare şi deficitul de personal din unităţile MTS.

"Având în vedere numărul insuficient de salariaţi din tabere, centre de agrement, unităţi de cazare şi alte unităţi MTS, unde seriile de 50 de locuri sunt asigurate de un singur angajat, iar în altele, pentru 120 de locuri muncesc 4 salariaţi, condiţiile de cazare şi lipsa investiţiilor, imposibilitatea externalizării serviciilor din cauza diminuării drastice a bugetelor, munca inumană la care sunt supuşi salariaţii prin supraîncărcarea cu sarcini, mulţi angajaţi desfăşurând activităţi multiple, incapacitatea conducerii ministerului, care nu a reuşit să obţină avizele necesare în timp util, pentru modificarea Legii zilierilor, SNST cere MTS-ului să amâne deschiderea taberelor şi să anunţe organizatorii cu privire la reprogramarea seriilor, până la remedierea tuturor problemelor existente", se arată într-un comunicat al sindicatului.

SNST acuză, în context, nepăsarea ministerului faţă de semnalele de alarmă venite din partea sindicatului şi a unităţilor subordonate şi mimarea dialogului social, care au determinat ca bazele de agrement în care sunt organizate tabere să intre în incapacitate funcţională din cauza lipsei de personal. Reprezentaţii sindicatului din domeniu arată, de asemenea, că au crescut nejustificat cheltuielile de funcţionare iar sume importante din buget au fost direcţionate către servicii de curăţenie şi de alimentaţie.

Totodată, aceştia precizează că au atras atenţia Ministerului Tineretului şi Sporturilor asupra faptului că eliminarea zilierilor, pe fondul deficitului de personal din domeniu, va duce la blocarea activităţii din tabere, însă ministerul a ignorat solicitările sindicatului. În aceste condiţii, SNST solicită sprijinul Guvernului pentru deblocarea situaţiei arătând că persoanele din conducerea MTS nu pot gestiona această problemă.