Începe reabilitarea bulevardului Eroilor. Linii de autobuz deviate!

Primăria Pitești anunță începerea lucrărilor de reabilitare pe bulevardul Eroilor. Astfel, ca urmare a lucrărilor de reabilitare a bulevardului Eroilor, care vor începe în data de marți, 18.06.2019, tronsonul rutier cuprins între strada Armand Călinescu, (intersecția de la Muzeul Județean Argeș) și b-dul Republicii ( intersecția de la poșta veche), va fi închis circulației.

S.C. Publitrans 2000 S.A. anunţă publicul călător că, circulaţia autobuzelor de pe liniile 13B şi Centru - Cimitir Sf. Gheorghe va fi deviată pe următorul traseu: b-dul Eroilor - str. Egalităţii - Calea Craiovei - C.A. Rosetti - b-dul Republicii (vezi hartă).