Parking: Proiecție specială la Mioveni pe 19 iunie

Societatea de distribuție de film Transilvania Film în parteneriat cu Primăria orașului, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni vă așteaptă la premierea filmului Parking care spune povestea lui Adrian, un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002. Odată ajuns în Cordoba, viața lui se transformă într-o aventură complicată, pendulând între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreață spaniolă și dorul de casă. Călătoria lui în căutarea marii iubiri se va transforma într-o poveste surprinzătoare, sensibilă și plină de provocări.

Parking, cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu, ajunge, în premieră, la Centrul Cultural Mioveni, unde va avea o proiecție specială miercuri, 19 iunie, de la ora 19:00.

Descris ca fiind „o odă dedicată tuturor visătorilor și cutezătorilor care au părăsit zona de confort a orașului natal pentru a căuta o viață mai bună în altă parte.” (Cineuropa), adaptarea romanului „Apropierea” i-a impresionat pe cei peste 2000 de cinefili prezenți la deschiderea TIFF, care au întâmpinat echipa filmului, la finalul proiecției, într-un ropot de aplauze.

Din distribuție fac parte actori spanioli de talie internațională precum Belén Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo, dar și actori români foarte îndrăgiți, precum: Carmen Florescu, Valentin Popescu, Emilian Oprea, Fülöp Erzsébet și Paul Cimpoieru. În rolul principal, iubitorii de teatru și film îl vor recunoaște pe Mihai Smarandache, premiat în numeroase festivaluri pentru performațele sale deosebite pe scena teatrului românesc. Ca actor de film Mihai Smarandache s-a remarcat, printre altele, în lungmetrajul De ce eu? (2015), în regia lui Tudor Giurgiu, și serialul Hacker (2003), produs de HBO. Partenera lui din film, Belén Cuesta, este una dintre cel mai bine cotate actrițe spaniole din noua generație. Rolul din Kiki, el amor se hace (r. Paco León, 2016) i-a adus o nominalizare la Premiile Goya, categoria Revelația anului, iar în 2017 a câștigat Premiul Feroz pentru Cea mai bună actriță în rol secundar în serialul Paquita Salas.

Un rol important are și Ariadna Gil, una dintre cele mai renumite și iubite actrițe spaniole de teatru și film, care a jucat alături de Javier Bardem, Penelope Cruz, Viggo Mortensen și alți mari actori și care a câștigat notorietate pe plan internațional în rolul interpretat în filmul Labirintul lui Pan (2006), în regia lui Guillermo del Toro.

Din 14 iunie, Parking va ajunge în cinematografele din toată țara, distribuit de Transilvania Film.