Primarul Sibiului, repus în funcție! A avut aceeași avocată din Argeș ca și edilul Piteștiului

Astrid Fodor își reia activitatea de primar al orașului Sibiu cu ajutorul Florenței Jugănaru, avocat din Baroul Argeș. Avocata are în portofoliu mai multe procese câștigate pentru primari din județul Argeș aflați în situații similare.

Cel mai cunoscut dintre aceștia este primarul Piteștiului, Cornel Ionică. Tribunalul Argeș, printr-o sentință din luna iunie, a anulat ordinul prefectului privind suspendarea lui Cornel Ionică din funcție. În 2016, Agenţia Naţională de Integritate l-a găsit pe Ionică în conflict de interese, însă acesta a contestat în instanţă raportul inspectorilor. A pierdut procesul cu ANI și în data de 19 martie, prefectul Emilian Dragnea a semnat ordinul de suspendare a mandatului. Prefectul a pierdut însă în instanță.

Argeșeanca Florența Jugănaru a reprezentat-o pe Astrid Fodor la primul termen de judecată stabilit de Tribunalul Sibiu în dosarul în care Fodor a contestat decizia de suspendare din funcție înainte de termen prin ordin de prefect, în contextul raportului Agenției Naționale de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate. În procedură de urgență, Tribunalul Sibiu a decis azi, în ședință publică, admiterea suspendării executării ordinului emis de Prefectul Județului Sibiu, până la soluționarea pe fond.