Președintele doctor de morți: "Trebuie resuscitată Regia de Drumuri. Echipa care va veni la CJ..."

Președintele Consiliului Județean, Dan Manu, fost șef la IML Argeș, a prezentat azi, triumfător, investițiile în derulare pe infrastructură rutieră din județ. Din păcate, însumate, aceste asfaltări nu depășesc 60 de km, dintr-o rețea de drumuri județene de peste 1200 km. Social-democratul Dan Manu speră ca "echipa care va veni la CJ" să continue "resuscitarea" Regiei Județene de Drumuri, ale cărei districte le vede reînființate. Manu recunoaște astfel că nu a făcut mare lucur în acest domeniu timp de 3 ani de zile, dar și că va zbura din funcția de președinte după alegerile din 2020, înapoi la morgă.

"Avem peste 1200 kilometri de drumuri județene, faci impecabil un drum și se fac gropi pe altele. Să vedem dacă echipa care va veni la CJ va continua ce am început noi: trebuie resuscitată Regia de Drumuri. Îmi doresc ca districtele să funcționeze, ca doamna director (n.r. Alina Nicolau) să nu mai fie sufocată și să viseze toate gropile din județ. Trebuie să avem o regie care să asigure întreținerea DJ", a declarat președintele Dan Manu.