Start pentru Toamna Piteșteană! 300 de comercianți în centrul orașului!

Toamna Piteșteană, o manifestare îndrăgită de piteșteni, a ajuns la cea de-a XIV-a ediție. Toți cei care vor să se aprovizioneze pentru iarnă sau să guste un pahar de must și un mic la una dintre terasele amenajate în centul orașului, o pot face începând de azi. Manifestarea se va desfășura până duminică, primarul Cornel Ionică spunând că poate fi prelungită, dacă comercianții o vor cere.

“Suntem deja la cea de-a XIV-a ediție și dăm atenție foarte mare acestui eveniment apreciat de cetățeni. Am căutat să găsim spații pentru toți solicitanții, cu produse de sezon, agroalimentare, cu flori, cu produse de artizanat. N-am respins pe nimeni, sunt în jur de 300 de agenți economici participanți. Și-au amenajat standurile de ieri, evenimentul ține până duminică. Dacă participanții vor solicita, îl putem prelungi. Piteștenii sunt interesați, timpul ne ajută. Sper să fie un eveniment reușit, asemenea acțiuni sunt la ordinea zilei în toată țara. Ne aliniem și noi acestui trend, în perioada aceasta gospodinele și cetățăenii se aprovizionează pentru iarnă. Taxele sunt 5 lei/mp/zi, nu punem presiune mare pe participanți”, a declarat primarul Cornel Ionică.