Asociații de locatari amendate pentru că au afișat numele proprietarilor de apartamente

Cereți administratorului blocului în care locuiți să respecte legea protecției datelor. În caz contrar, asociația va fi amendată și tot voi veți plăti amenda din cauza unui administrator care nu se pune la punct cu legislația în vigoare. Deja au fost amendate câteva asociații de locatari pe motiv că fie au afișat tabelul de întreținere cu numele locatarilor, fapt care încalcă legea protecției datelor, fie au montat camere de luat vederi, fără acordul oamenilor, la intrările în bloc.

Potrivit legislației în vigoare, afișarea numelor locatarilor dintr-un bloc este interzisă, cum tot interzisă este și montarea de camere de luat vederi fără acordul tuturor proprietarilor de apartamente.