Recursul compensatoriu și pensiile speciale sunt aproape istorie! Parlamentarii sunt de acord cu premierul Orban

Premierul Ludovic Orban a anunțat azi că Guvernul își va asuma răspunderea pentru abrogarea recursului compensatoriu, dacă parlamentarii nu vor promova proiectul de lege propus de PNL. La scurt timp, biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis introducerea pe ordinea de zi a şedinţei de plen a mai multor proiecte, printre care cel referitor la abrogarea recursului compensatoriu. Se va afla pe ordinea de zi și o altă propunere a liberalilor și a premierului Orban- respectiv eliminarea pensiilor speciale.

Astfel, proiectele care vor fi dezbătute de plenul Camerei Deputaţilor, sub rezerva primiri rapoartelor de la comisiile de specialitate, sunt: propunerea legislativă de abrogare a Legii 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, de modificare şi de completare a Legii 286/2009 privind Codul penal, de modificare a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, propunerea legislativă pentru abrogarea pensiilor speciale.

Alte proiecte se referă la Ordonanţa Guvernului 40/2019 privind modificarea şi completarea Legii 115/2015 referitoare la alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene, dar şi la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane.

Sunt introduse pe ordinea de zi şi două proiecte de lege de modificare a Codului fiscal, unul dintre ele referindu-se la eliminarea supraaccizei la carburant.

Potrivit programului Camerei Deputaţilor, postat pe site-ul instituţiei, următoarea şedinţă de plen va avea loc miercuri.