Jalnic! DN73 Pitești-Brașov nu va fi gata nici anul acesta!

Ministrul Transporturilor Lucian Bode, a răspuns la interpelarea deputatului argeșean Dănuâ bica privind termenul de finalizare al DN73 Pitești-Brașov. Drumul este modernizat până la Câmpulung, partea de traversare a munților fiind jalnică. Ministrul susține că termenul estimat de constructor pentru finalizarea execuției lucrărilor este al treilea trimestru din 2021. De asemenea, plățile către constructor sunt efectuate la zi, mai spune șeful Transporturilor într-un răspuns la o întrebare a deputatului PNL, Dănuț Bica

Nu la fel de optimiști sunt însă și cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit datelor actualizate, noul termen estimat pentru finalizarea lucrărilor este decembrie 2021

Conform datelor din primăvara anului trecut, gradul de execuţie pe acest contract ajunsese la 42% în aprilie 2019, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor era decembrie 2020. În vara lui 2018, stadiul lucrărilor era de 33%, iar termenul de finalizare estimat era decembrie 2019. Contractul pentru modernizare DN 73, Pitesti-Campulung-Brasov km 13+800 - km 42+850; km 54+050 - km 128+250 a fost atribuit asocierii AZVI SA - STRACO GRUP SRL - PIOMAR Development – Tractebel pentru suma de 275,86 milioane de lei. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în mai 2014. Contractul prevede modernizarea a 103 kilometri din drumul naţional.