Publitrans își dezinfectează autobuzele, din cauza gripei

Societatea piteșteană de transport Publitrans 2000 SA a intensificat acțiunile de igienizare și dezinfectare a autobuzelor care circulă pe liniile de transport public.

Acțiunea vine având în vedere numărul crescut al cazurilor de gripă și infecții respiratorii din ultima săptămână și faptul că Ministerul Sănătății a declarat epidemie de gripă în România. Autobuzele sunt dezinfectate în fiecare zi cu un concentrat special pentru uz uman și veterinar, cu spectru larg de aplicare, care curăță și dezinfectează într-o singură etapă. Substanța se aplică prin pulverizare și are efect bactericid, fungicid, levuricid, sporicid și virucid.

Soluția pentru dezinfectare are acțiune rapidă și se aplică pe suprafețele de contact (barele de susținere, validatoare şi mânerele scaunelor,etc).

Pentru creșterea gradului de prevenire a îmbolnăvirilor, călătorii sunt sfătuiți să respecte sfaturile medicilor specialiști privind igiena.