Hoți din comuna Băiculești, reținuți de polițiști

În ziua de 10 februarie poliţiştii din Curtea de Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată şi au reţinut un tânăr de 20 de ani, din comuna Băiculeşti.

Din cercetări s-a stabilit că, în aceeaşi zi, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Curtea de Argeş, tânărul ar fi deposedat un minor de 17 ani, din Valea Danului, de suma de 10 lei, prin ameninţare cu un briceag. După administrarea probatoriului, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În ziua de 10 februarie poliţiştii din Curtea de Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi au reţinut un tânăr de 19 ani şi un minor de 17 ani, ambii din Băiculeşti. Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 25 spre 26 ianuarie a.c., cei doi tineri ar fi sustras, dintr-un punct de lucru al unei societăţi comerciale din municipiul Curtea de Argeş, bunuri în valoare de peste 2.000 de lei.

După administrarea probatoriului, tinerii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.