Primarul comunei Rociu, Aurel Bălășoiu – Social Democrația este o doctrină orientată către oameni și în slujba lor

Au fost alegeri în comuna Bradu. Social democrații și-au ales președintele oraganizației. Au fost prezenți 200 de oamenii, dar și cei din conducerea județeană a PSD- președintele Ion Mînzînă, deputatul Simona Bucura Oprescu, care este și secretar general al PSD Argeș, senatorul Cristina Stocheci. Alături de ei s-a aflat și primarul comunei Rociu, Aurel Bălășoiu care și-a exprimat convingerea că PSD nu poate fi decât un partid mare orientat către oameni, așa cum social- democrația a fost de-a lungul timpului doctrina politică ce a adus oamenilor drepturi, libertăți, protecție împotriva abuzurilor și echitate socială. Primarul Bălășoiu a declarat că pentru alegerea președintelui organizației din Bradu trebuie ținut cont de calitatea omului care va prelua această funcție, la felul în care acesta s-a raportat la oamenii din comunitate, la calitatea lui organizatorică și la eficiența lui. Primarul Aurel Bălășoiu, un om cu mare experiență în politica românească, activând încă din 1990 a spus că îl apreciază pe actualul primar al comunei Bradu întrucât a fost un om dârz care nu a cedat indiferent de  presiunile la care a fost suspus în mandatul său de primar.

Aurel Bălășoiu și-a exprimat convingerea că brădenii îl susțin pe primarul Dan Stroe și că acesta va fi capabil împreună cu consilierii lui să mai câștige un mandat la Primăria Bradu pentru a duce mai departe proiectele realizate pentru condiții mai bune de trai pentru oameni.