Pentru ca Direcția de Sănătate Publică Argeș susține că e depășită de volumul de muncă, autoritățile apelează la voluntari

Sunt sute de sesizări din partea oamenilor în care acuză DSP-ul că nu se implică eficient nici în anchetele epidemiologice și nici în monitorizarea celor suspecți. Oamenii sună cu zilele și nu le răspunde nimeni, deși în orice direcție s-ar duce, sunt trimiși să ia legătura cu Direcția de Sănătate Publică.

Astăzi, în cadrul ședintei CJSU Argeș, s-a luat decizia de înființare a unui call center, care să preia apelurile oamenilor și să le transmită DSP. Președintele CJ Argeș , Dan Manu a spus că în aceste call center-uri sunt invitați să lucreze, alături de angajați ai statului, studenți sau orice persoană dispusă să ajute în această situație .

Tot în cadrul acestei ședințe s-a luat decizia de a fi limitat numărul pasagerilor care apelează la transportul în comun . Nu a precizat însă nimeni câți pasageri pot fi în același timp în același mijloc de transport în comun, semn că iar se iau decizii pe fugă și fără prevederi clare, așa cum s-a luat și decizia obligativității purtării măștilor și în spațiile deschise deși onor guvernul nu a reușit nici acum să cumpere măștile promnise persoanelor cu venituri reduse. În rest, se mizează în continuare pe amenzi aplicate populației.