Locuitorii din Bălileşti - ‘’Când o veni Soare în campanie electorală, noi închidem comuna şi nu-i permitem să intre’’

Decizia prefectului de a carantina comunele Dârmăneşti şi Bălileşti, dar de a scoate din propunerea DSP Argeş cu privire la instituirea carantinei, comuna Ţiţeşti a stârnit un adevărat val de neîncredere şi suspuciuni în rândul oamenilor.  Aceştia au sesizat că a fost scoasă de pe lista localităţilor propuse pentru intrarea în carantină, doar comuna condusă de un primar liberal. La Bălileşti de o săptămână nu a mai fost înregistrat nici un caz nou de infectare. Comuna are o populaţie de peste 4000 de locuitori şi 20 de cazuri de infectii cu coronavirus încă de lunea trecută.  Primarul comunei Bălileşti, Victor Cătălin Turturică a menţionat faptul că toate insistenţele lui de a i se comunica numărul de oameni pozitivi pentru a interveni , s au lovit de refuzul prefectului Soare, care, ce să vezi, în loc să colaboreze cu primarii, ţine date la secret pe motiv că nu are voie să le comunice. Dacă nici administratorilor comunelor, adică primarilor în a căror sarcină au căzut multe cheltuieli şi intervenţi, nu li se permite să aibă acces la date, ne întrebăm cum informează ei publicul în timp de pandemie şi cât de credibile mai sunt informaţiile? Desigur, primarul Turturică a fost convins in prima fază că ceea ce i se comunică de la Prefectură e şi real şi că nu se profită de criza sanitară pentru a face jocuri politice. Abia după ce a văzut că Ţiţeştiul a fost scos de pe listă pe motiv că în 12 ore i s au negativat infectatii, primarul a înteles că de fapt prefectul aruncă totul în joc pentru interesele politice ale PNL. Pe de altă parte, prefectul Soare, mustruluit bine de ministrul Vela, care l -a făcut pe Soare principalul vinovat pentru situaţia dramatică din Argeş, atrăgându-i atenţia că vorbeşte mult şi fără rost, sare la gâtul primarilor. Desigur, ne-am lămurit că din aroganţă, prefectul face numai erori. Desconsideră pe toata lumea  şi "gratulează" populatie, primari şi presă cu epitete demne de un copil frustrat, nu de un prefect.

Numai că incapacitatea prefectului are efecte asupra populaţei din Argeş în general şi din comunele băgate în carantină în special, care s a trezit în decurs de câteva ore că i s- au luat o serie de drepturi. Val de proteste din partea oamenilor din Bălileşti , care se văd acum în  imposibilitatea de a-şi rezolva problemele pe care le au. Ei au transmis un mesaj prefectului- "când va veni Soare în campanie în Bălileşti, închidem şi noi comuna pentru el". Primarul comunei Bălileşti, Victor Turturică, indignat de dubla măsură practicată de prefect, face apel la oameni să rămână calmi şi să respecte normele de protecţie şi le dă asigurări că pot apela la ajutorul primăriei pentru orice problemă pe care o întâmpină.

Maria Dobre