Bani pentru producătorii agricoli români care comercializează în țară produse primare

Ca o măsură de încurajare pentru producătorii agricoli din România, Parlamentul a dat recent undă verde unui proiect cu prime de comercializare ce pot ajunge anual până la 10.000/20.000 de euro, printr-o schemă ce se va derula în perioada 2021-2023. Primele vor fi date celor care îndeplinesc patru mari condiții prevăzute de lege, printre care comercializarea pe piață a produselor agricole primare, fie direct pentru consum, fie către unități de procesare, iar beneficiarii sunt atât persoane fizice, cât și firme și întreprinderi individuale ori familiale. Proiectul de lege pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare, înregistrat acum mai bine de un în Parlament, a obținut zilele trecute votul decisiv la Camera Deputaților și merge acum la promulgare. Schema de stimulare financiară va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021 și se va aplica până la 31 decembrie 2023. Mai sunt necesare norme de aplicare pentru această lege, odată ce ea apare în Monitorul Oficial. 

 
"Prezenta lege instituie acordarea unei prime la comercializarea produselor agricole primare, produselor pescărești și de acvacultură, de către producătorii agricoli, acvacultori sau pescari comerciali", prevede proiectul, prima urmând să fie acordată persoanelor fizice și juridice, PFA/II/IF din România, care îndeplinesc următoarele condiții (cumulativ):
 
    dețin în proprietate sau în arendă suprafețe de teren agricol, luciu de apă sau construcții destinate producției agricole pe teritoriul României;
    posedă atestat de producător sau documente de înregistrare ori licență de acvacultură sau licență de pescuit comercial, după caz, emise de autoritățile române;
    comercializează pe piață produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, din producția proprie; produsele agricole primare sunt legumele, fructele, struguri, cereale, animale vii, păsări, lapte, ouă, miere de albine, ciuperci de cultură și hamei (definiția e dată chiar în conținutul acestei legi); produsele pescărești și de acvacultură sunt cele enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1379/2013;
    fac dovada comercializării produselor agricole primare pentru care posedă atestat de producător sau licență de acvacultură ori licență de pescuit comercial, după caz.