Apă Canal, despre obligativitatea racordării la sistemul public de canalizare

S.C. APA CANAL 2000 S.A. aduce la cunoştinţa tuturor utilizatorilor din aria de operare că va continua campania de verificare a clienţilor săi în ceea ce priveşte legalitatea utilizării serviciului de canalizare şi va intensifica acţiunile de control în perioada următoare

  "În conformitate cu prevederile Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, este obligatorie racordarea utilizatorilor la reţeaua stradală de canalizare, acolo unde aceasta există :

  • Art. 31. pct. (14) Utilizatorii, persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apa, au obligaţia de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-înfiinţate, dacă aceştia nu deţin staţii de epurare avansată care respectă condiţiile de descărcare a apelor epurate în mediul natural.”
  • Art. 39. pct. (5) Constituie contravenţie nerespectarea de către utilizatori a prevederilor art. 31 pct. (14) şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.”
  • Art. 40. pct. (2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 39 pct. (5) se face de către personalul împuternicit al Gărzii Naţionale de Mediu.”

În localităţile unde nu există reţele de canalizare, până la realizarea lor, utilizatorii sunt obligaţi să colecteze apa uzată în bazine etanş vidanjabile sau mini-staţii omologate de epurare care sunt construite şi exploatate astfel încât să nu se aducă prejudicii mediului şi stării de sănătate a populaţiei.

Vidanjarea apelor uzate se va face de către operatorul regional sau de către un agent economic autorizat, care a obţinut de la operator acceptul privind locul şi condiţiile de evacuare a apelor uzate provenite din procesul de vidanjare.

Ce riscă utilizatorii clandestini ai serviciului de canalizare:

În cazul unui racord de canalizare executat fără avizul operatorului şi fără a exista relaţie contractuală, în acest sens, S.C. APA CANAL 2000 S.A. va proceda la desfiinţarea (blocarea/blindarea) imediată a acestuia, fără ca utilizatorul să aibă drept la despăgubiri, iar utilizatorul va suporta plata retroactivă a serviciului de canalizare, consum calculat în sistem pauşal, conform legislaţiei în vigoare.

De asemenea, nerespectarea obligaţiei de racordare la reţeaua de canalizare menajeră executată, sancţionează cu amendă contravenţională de la 2000 lei la 4000 lei potrivit art.39, alin. (5) din Legea  241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare-republicată.

S.C. APA CANAL 2000 S.A. avertizează pe această cale toţi utilizatorii din aria de operare, care trebuie să înţeleagă necesitatea respectării legalităţii în cazul serviciului de canalizare. Utilizarea serviciului de canalizare în afara cadrului legal şi contractual se sancţionează cu :

  • plata retroactivă în sistem pauşal a unui prejudiciu pentru serviciul prestat de către Operator, sancţiune aplicată de către SC APA CANAL 2000 S.A.;
  • amenda contravenţională, sancţiune aplicată de către Garda Naţională de Mediu", transmite SC Apă Canal într-un comunicat