De deșeurile din 24 de localități din Argeș se va ocupa firma Salubris SA . Toți beneficiarii vor primi saci pentru colectarea deșeurilor reciclabile

De la 1 noiembrie 2020, SC Salubris SA este responsabilă cu colectarea deșeurile menajere din  24 de localități din Argeș. În urma procedurilor de negociere, ADI Servsal a declarat câștigătoare această firmă.

Din 1 noiembrie 2020, zona  PITEȘTI – SUD şi PITEȘTI-NORD (EXCLUSIV municipiul Piteşti) formată din cele  24 de localităţi, respectiv: Oraş Ştefăneşti, Albota, Bradu, Căteasca, Moşoaia, Oarja, Poiana Lacului, Răteşti, Săpata, Vedea, Bascov, Babana, Budeasa, Ciomăgeşti, Cocu, Cotmeana, Cuca, Drăganu, Mălureni, Merişani, Miceşti, Morăreşti, Uda şi Mărăcineni va fi operată de S.C. SALUBRIS S.A.

ADI Servsal a anunțat că noul operator va asigura continuitatea serviciului şi va menţine graficele de colectare actuale.Utilizatorii vor primi gratuit saci pentru colectarea separată a fracţiei reciclabile, iar operatorul nu va ridica pubela pentru deşeurile reziduale dacă aceasta conţine deşeuri reciclabile sau biodeşeuri.

Conform legii, autorităţile locale au obligaţia să implementeze un plan local privind gestionarea deşeurilor în aria lor administrativă şi să stabilească taxe diferite şi penalităţi pentru utilizatorii care nu separă deşeurile la sursă.

În luna noiembrie va fi declanşată o campanie de colectare a deşeurilor de ambalaje din sticlă (sticle şi borcane) pentru zonele Câmpulung, Curtea de Argeş, Mioveni şi Topoloveni. Cantităţile colectate vor contribui la atingerea obiectivelor/ţintelor de reciclare, diminuându-se astfel penalităţile plătite de către fiecare UAT în parte către Fondul pentru Mediu. Fiecare operator va stabili, de comun acord cu primăriile din aria delegată ziua şi modalitatea de colectare a acestor ambalaje (sticle şi borcane).

“În anul 2019 şi 2020 judeţul Argeş s-a aflat pe primul loc în România la cantităţile deviate de la depozitare prin reutilizare, reciclare şi valorificare energetică. Comparativ cu anul 2019, în anul 2020 aceste cantităţi s-au triplat şi pe această cale mulţumim tuturor celor care se implică şi separă la sursa deşeurile pe care le generează.

Un rol important pentru atingerea acestor rezultate l-au avut campaniile de informare realizate cu ajutorul voluntarilor de mediu, implicarea activă a autorităţilor locale şi, evident, mărirea capacităţilor de sortare şi balotare prin atragerea unor parteneri externi ” spune Gabriel Moiceanu, director executiv ADI SERVSAL Argeş.