Daniel Constantin , explicații despre apartamentul de lux din București

În urma articolului  apărut pe data de 18 noiembrie 2020 în Contraatacul Argeșului, intitulat „Deputatul PNL Daniel Constantin a locuit timp de 2 ani, fără să plătească vreun ban, într-un apartament de 182 metri pătrați, într-unul dintre cele mai luxoase complexe rezidențiale din București”, Daniel Constantin face următoarele precizări:

 "Acuzația formulata de Grupul de investigații politice și preluată de parte a presei a fost verificată de mai multe instituții cu atribuții in domeniu, ca urmare a plângerii depusă de aceleași Grup.

ANI și DNA a formulat solutii de clasare, neîncepere a urmăririi penale, iar ICCJ a respins ca definitiv și irevocabil toate demersurile calomnioase sub forma mai multor acuzații, coordonate GIP și Mugur Ciuvică in ultimii ani.

Redăm motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată pe 22 septembrie 2020: „Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta Asociaţia Grupul de Investigaţii Politice împotriva Ordonanţei nr. 49/P/2020 din 28 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie. Obligă petenta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 22 septembrie 2020.

Menționăm și faptul că în 20.12.2019, Agenția Națională de Integritate anunță asociația condusă de Mugur Ciuvică că sesizarea ce îl viza pe Daniel Constantin a fost clasată, fiindcă “nu au fost identificate diferențe semnificative ân sensul prevederilor articolului 18 din Legea nr.176/2010.

În vederea unei corecte informări a publicului, ținând cont de prevederile legale, solicităm publicarea acestui Drept la replică" . Transmite Daniel Constantin pentru www.contraataculargesului.ro