Dacia Duster face-lift, confirmată pentru anul viitor

Duster va primi anul viitor, ceva mai devreme decât era așteptat, o împrospătare estetică, dar și unele noutăți tehnice, printre care și o cutie automată. Pentru SUV-ul Dacia Duster se apropie momentul unei noi generații, dar până atunci mașina trebuie să treacă printr-un face-lift, așa cum se întâmplă cu orice automobil, la jumătatea vieții. Practic, după aproximativ patru ani, pentru revigorarea vânzărilor, mașinile trec printr-o ușoară revizuire estetică, primesc, uneori, motorizări mai noi, se schimbă discret interiorul, apar, de cele mai multe ori, culori noi pentru caroserie, pentru tapițerie. Este o strategie de marketing veche de decenii. La Duster, momentul ar fi fost sfârșitul anului 2021 - începutul anului 2022. Numai că vremurile speciale pe care le traversează constructorii aduc și schimbări de strategie. Lansarea lui Duster 3 a fost devansată cu câteva luni, după cum a anunțat Mark Suss, directorul de program Dacia, pentru 2024, astfel că și face-liftul a fost grăbit.