BEC: Alegătorii pot vota şi la secţiile unde îşi au reşedinţa, indiferent de data stabilirii acesteia

Alegătorul care în ziua votării se află în unitatea administrativ-teritorială unde şi-a stabilit reşedinţa, alta decât domiciliul, votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de reşedinţă, indiferent de data stabilirii acesteia, chiar şi dacă dovada de reşedinţă a expirat în perioada l martie - 6 decembrie, a decis Biroul Electoral Central.  Conform deciziei adoptată de BEC, care reglementează măsuri pentru exercitarea dreptului de vot, alegătorul care în ziua votării se află în unitatea administrativ-teritorială în care şi-a stabilit domiciliul votează numai la secţia de votare unde este înscris în lista electorală permanentă. Dacă acesta a fost omis din lista electorală permanentă, este înscris în lista electorală suplimentară.