Sorin Apostoliceanu minte în public cu privire la modificarea taxei de salubritate

Tupeul lui Sorin Apostoliceanu a depășit orice limită.  A ajuns să mintă public punând în dreptul liberalilor acțiuni ale primarului Cristian Gentea.

Apostoliceanu nu are nicio jenă în a scrie public faptul că el  cu liberalii lui ar fi fost la baza modificărilor privind taxa de salubritate. Îi aducem aminte că el, Sorin Apostoliceanu și cu liberalii lui au stat la baza acelei hotărâri care au adus haos în oras, care a dus la  cozi uriașe încă de astă vară, pe la ghișeele primăriei și nici lui, nici liberalilor lui nu le-a păsat nici cât negru sub unghie că  îi supun pe acei oameni la risc de infectare. Nici după ce a ieșit un adevărat scandal cu taxa de salubritate, nici Sorin Apostoliceanu, nici liberalii lui nu au venit cu nicio soluție. Soluția a venit, așa cum știm cu toții, de la primarul Gentea, care a luat măsuri imediat de cum a fost numit în funcție.

Acum, acest Apostoliceanu bun doar de gură, are tupeul să –și aroge meritele pe care nu le are, nici el și nici liberalii lui. Ce nu realizează Apostoliceanu e că argeșenii s-au săturat de minciunile și farsele lor și tot ce realizează cu aceste declarații mincinoase, e să –și arata lipsa caracterului în toată urâțenia.

 

Steluța Chiriță