Dragobetele, sărbătorit la Casa de Cultură Racovița

„Dragobetele” este o străveche sărbătoare populară românească, având rădăcini în cultura dacilor. Este celebrată pe teritoriul ţării noastre în special pe data de 24 februarie. În ton cu această sărbătoare , Ansamblul “Doruletul” Mioveni a susținut în data de 23 februarie a.c., un spectacol la Casa de Cultură Racovița.  Ansamblul le-a oferit celor prezenți o frumoasă reprezentație, cu cântece și dansuri populare din mai multe zone ale țării. Centrul Cultural Mioveni va organiza periodic pentru locuitorii din celelalte cartiere, evenimente culturale la cele două filiale: Casa de Cultură Racovița și la Clădirea Multifuncțională din Colibași.