Vremea nefavorabilă care s-a instalat în ultimele 24 de ore i-a determinat pe meteorologi și hidrologi să emită coduri de avertizare de ploi, ninsori și vânt puternic precum și de risc de inundații. Argeșul continuă să fie sub cod portocaliu de vreme rea și sub cod galben de inundații până vineri dimineața. Ca urmare, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș au fost activate grupele operative iar la nivelul primăriilor din județ , în localitățile aflate sub avertizare meteo sau hidro , a fost instituit serviciul de permanență. Vă reamintim că pentru bazinul hidrografic al Argeșului este emis un cod galben de inundații valabil până vineri, 21 aprilie, la ora 20.