De când au ajuns în grija Ministerului Mediului urșii sunt protejați prin împușcare

Este de la sine înțeles că prezența urșilor printre oameni nu este nici de dorit, nici de acceptat, dar puțini sunt cei care încearcă să înțeleagă fenomenul și cauzele care au determinat acest exod al urșilor către comunitățile umane.

Puțini sunt și cei care își mai pun întrebări cu privire la aspectele sociale și economice din care fac parte. Lumea a început să ia de bună orice isterie televizată. Când nu sunt plimbați prin fața televizoarelor, oameni pe care alți oameni îi acuză de diverse fapte pentru ca ulterior să se dovedească faptul că acuzațiile au fost nefondate, românului i se oferă pe tavă alt tip de circ sau altă formă de isterie- isteria urșilor de exemplu.

Ar fi însă interesant de înțeles de ce au ales urșii să coboare în diverse localități și să ignore, deși nu le stă în fire, riscul de a fi uciși . Puțină lume știe că până în urmă cu doi ani  urșii se aflau sub protecția Direcțiilor Silvice care erau obligate să le asigure hrana în păduri. În acest fel, animalele nu erau nevoite să își calce în picioare instinctul de conservare și să riște să coboare în sate și orașe. În trecut pădurea le oferea suficientă hrană numai că omul a distrus pădurea . Atunci s-a decis ca tot omul să le asigure animalelor, care formează fauna unei țări , hrana . Omul nu și-a mai respectat angajamentul, mai ales de când urșii au trecut în așa zisa responsabilitate a Ministerului Mediului. Nu le-a mai dat nimeni de mâncare și au fost nevoiți să-și caute hrana. Așa au ajuns urșii prin sate -prin inconștiența unor autorități despre a căror activitate nu știm mare lucru. În mod evident, urșii nu pot conviețui printre oameni, dar organizarea unei rezervații naturale în care animalele să poată supravițui, le-ar aduce oamenilor numai beneficii. Ar fi bine de amintit marile rezervații naturale create în alte state care atrag anual milioane de turiști. La noi acest lucru nu ajunge la mintea celor care administrează acest sector . S-a lansat în mod fals idea că ursoaicele nasc de 3 ori pe an, dar într-o rezervație naturală și acest fenomen ar putea fi controlat, așa cum este controlat în alte cazuri. Și uite așa, prin crearea și menținerea unui climat de isterie, urșii carpatini, adevărate monumente ale naturii, vor dispărea ca și zimbrii-acele animale unice și fabuloase și pe care i-am distrus până la dispariție.

Un lucru este cert- un mediu sănătos este cel care își păstrează flora și fauna dând înapoi omului starea de sănătate și armonie. Prin împușcarea urșilor fenomenul nu va dispărea, oamenii nu vor fi mai protejați, dar cineva va câștiga din trofee. Între timp, societatea va fi mai săracă și mai poluată și în mod evident mai disperată din cauza bolilor grave asociate poluării. Între timp, să ne uităm cu mândrie la cel mai mare laser care va fi construit în România cu scopul de a anihila deșeurile radioactive ale lumii întregi.