Un argeșean a participat la șase concursuri cu o diplomă de bacalaureat falsă.

Falsul absolvent de liceu a participat, începând cu anului 2010, la nu mai puțin de șase concursuri pentru ocuparea unui post la Serviciul de Ambulanță Argeș.  La dosarul pentru concurs, acesta a depus o copie legalizată la notar de pe o diplomă de Bacalaureat falsă, care ar fi fost eliberată la actualul Colegiu Tehnic Cîmpulung. . A obţinut diploma de Bacalaureat falsificată în 1998 de la un fost coleg de muncă, decedat între timp. Cazul lui a ajuns însă pe masa judecătorilor . Aceștia l-au condamnat la la 8 luni de închisoare cu suspendare și ținerea lui sub supraveghere timp de doi ani. Falsul absolvent de liceu de la Serviciul de Ambulanță mai este obligat să presteze muncă în folosul comunității timp de doi ani dar sentința nu e definitivă și prin urmare inculpatul continuă să muncească, pe baza unor acte false, la Serviciul de Ambulanță . El este șofer la stația din Câmpulung Muscel și, potrivit managerului de la Ambulanță Argeș, Marian Hiru, i se va rezilia contractul doar după ce va fi dată o sentință judecătorească definitivă.