272 de polițiști argeșeni– zilnic în stradă în minivacanța de Crăciun

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a luat măsurile necesare pentru pentru ca minivacanța Sărbătorilor de iarnă să se desfășoare fără evenimente neplăcute. În medie, 272 de polițiști vor fi prezenți zilnic în stradă, pentru a preveni evenimentele negative. Astăzi Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a primit un număr de șapte autospeciale Dacia Logan noi pentru structurile operative din județul nostru. Acestea au fost ridicate din București, în urma repartizării făcute de Inspectoratul General al Poliției Române, urmând a fi utilizate de structurile operative de Ordine Publică, investigații criminale. În perioada 23 — 26 decembrie, polițiștii argeșeni vor acționa cu efective suplimentare pentru a se asigura că această perioadă va rămâne una marcată de evenimentele plăcute, specifice sărbătorii creștine a Crăciunului. O atenție deosebită va fi acordată asigurării ordinii publice, combaterii faptelor antisociale, fluidizării traficului rutier și gestionării situațiilor de urgență. Astfel 226 de polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră ale Inspectoratului de Poliție Județean Argeș vor acționa, alături de 46 de polițiști din alte structuri, ce vor fi prezente pe teren, zilnic.