Majoritatea medicilor de familie au semnat contractele cu CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță că perioada de semnare a actelor adiționale de prelungire pentru trimestrul I al anului 2018 a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate s-a încheiat. Furnizorii de servicii medicale care nu au semnat actele adiționale vor putea intra în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate în baza unor contracte cu durata determinată (până la 31 martie a.c.) ce vor putea fi încheiate la o dată anunțată ulterior de casele de asigurări de sănătate. Până la încheierea perioadei de prelungire a contractelor cu casele de asigurări de sănătate peste 75% din medicii de familie au semnat actele adiționale menționate. Totodată,  cei de la CNAS precizează că asigurații cu urgențe medico-chirurgicale precum și cu 59 de alte afecțiuni (între care se numără afecțiunile oncologice, diabetul, hepatita cronică, astmul bronșic, dar și afecțiunile copilului cu vârsta sub un an) se pot prezenta la consultație direct la medicul specialist, fără a fi necesar bilet de trimitere. În acest timp, medicii de familie își continuă protestul, refuzând să mai elibereze rețete compensate sau trimiteri pacienților.