Numărul celor cu restanțe la bănci, în scădere. Sunt însă peste 660.000!

Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a scăzut cu 0,39% în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 666.381, reiese din cele mai recente date ale Băncii Naţionale a României (BNR). Aceste persoane aveau restanţe în valoare de peste 7,69 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei şi euro, respectiv 3,07 miliarde în lei şi echivalentul a 3,17 miliarde lei în euro. În funcţie de categoria de întârziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile, cu 4,51 miliarde lei. Rata creditelor neperformante a scăzut la 7,31% în noiembrie, respectiv cu 0,33 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă, şi cu 2,59 p.p. în raport cu luna similară din 2016.