Guvernanții încearcă să dreagă busuiocul stricat prin modicarea Codului Fiscal, prin Ordonanțe de Urgență

Pare că modificările legislative în domeniul fiscal au fost făcute după ureche, fără un studio de impact,  fără vreo viziune și fără cunoașterea realității sociale din România. Cum altfel s-ar putea explica haosul produs de legea salarizării unitare și de modificările Codului Fiscal pe care guvernanții încearcă s-l dreagă, după ce s-a creat un adevărat haos, prin ordonanțe de urgență.

Guvernul ar putea adopta în şedinţa de joi o ordonanţă de urgenţă care vizează angajaţii part-time.

Şedinţa de Guvern va avea loc la ora 16,00, informează Biroul de presă al Executivului.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că această OUG care vizează angajaţii part-time va fi dezbătută în următoarea şedinţă de Guvern, chiar dacă actul normativ nu a fost pus pe ordinea de zi în Consiliul Economic şi Social în urma votului unor reprezentanţi ai sindicatelor.

Ordonanţa 79/2017 de modificare a Codului Fiscal prevede că toţi angajaţii trebuie să plătească contribuţii la nivelul salariului minim, astfel că măsura se aplică şi celor care lucrează în regim part-time şi în cazul cărora există riscul ca aceste contribuţii să depăşească venitul obţinut.