Mioveni:Se circulă în condiții de iarnă

În oraşul Mioveni se circulă în condiţii de iarnă. Până la această oră nu au apărut blocaje în trafic şi nu s-au înregistrat evenimente rutiere cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile.

Procedura de deszăpezire este asigurată de SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni.

Orice problemă referitoare la deszăpezirea în oraşul Mioveni poate fi semnalată la dispeceratul non-stop de la SC S.Ed.C Mioveni (număr de telefon: 0348/457.102) sau la Primărie (număr de telefon: 0348.455.999).

   Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, informarea de vreme nefavorabilă va ieşi din vigoare mâine, la ora 15.00. De asemenea, cele două atenţionări de vreme rea cu cod galben vor ieşi din vigoare astăzi, la ora 11.00, respectiv mâine, la ora 11.00.