Ploi și descărcări electrice în următoarele două zile

Meteorologii anunţă ploi şi instabilitate atmosferică începând de luni, de la ora 16:00 şi până miercuri la ora 8:00, la început în veztul ţării, după care se vor extinde pe întreg teritoriul.

În acesat interval temporar va ploua, la început în jumătatea de vest a ţării, apoi mai ales în regiunile estice, sudice şi centrale.

Ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi în după-amiaza zilei de luni (12 martie) şi în noaptea de luni spre marţi (12/13 martie). La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, dar și scurgeri pe versanți ceea ce ar putea duce la creșterea debitelor răurilor.

       Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat, mai ales în Oltenia, Banat, Transilvania şi Moldova, precum şi în zona montană, 30...35