Primăria Comunei Berevoeşti angajează inspector asistent

Primăria Comunei Berevoeşti, Judeţul Argeş, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional asistent – Compartimentul Asistenţă Socială.

 

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

 

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniile;
  • ştiinţe ale comunicării – specializarea: comunicare şi relaţii publice; ştiinţe ale informării şi documentării;
  • sociologie – specializarea: asistenţă socială; sociologie; resurse umane;
  • psihologie şi ştiinţe comportamentale – specializarea psihologie;
  • ştiinţe administrative – specializarea: administraţie publică;
  • vechime minimă în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei – 1 an.

 

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

 

  • 10 mai 2018, termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 16 mai 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • 23 mai 2018, ora 10:00: proba interviu.

 

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

 

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obține la Primăria Comunei Berevoeşti, din satul Berevoeşti, strada DC3, nr. 773, comuna Berevoeşti, judeţul Argeş, telefon 0248/572.030, 0744/581.976.