La UPU Pitești se încalcă Protocolul de urgențe și de vină sunt pacienții

Cel mai mare spital din Argeș, Spitalul Județean de Urgență din Pitești, pare a fi într-un război permanent cu oamenii care îi asigură finanțarea. Nu vorbim despre vreun minister și nici despre Consiliul Județean, căci nu vin cu bani în traistă de acasă nici ministrul, nici președintele CJ Argeș pentru necesitățile financiare ale spitalului, ci despre plătitorii de contribuții obligatorii de sănătate.

Sunt sute de mesaje ale argeșenilor care spun că au avut ghinionul să treacă pe la UPU și să se îngrozească de felul în care medici și asistenți se raportează la pacienți și de multele ore de așteptare în Unitatea de Primiri Urgențe.

Ca sfidarea să fie și mai mare, spitalul se apără în fața sutelor de reclamații ale pacienților cu declarații cel puțin bizare- totul ar fi perfect dacă ar exista o comunicare mai eficientă între personalul medical și pacienți. Nu numai că nu există comunicare, dar pacienții reclamă comportamentul agresiv și indolent al cadrelor medicale, începând cu asistentele, al căror comportament în cazul unora dintre ele a îngrozit o țară întreagă, și terminând cu unii medici.

Ce e și mai grav de atât e faptul că nimeni nu spune că de fapt se încalcă Protocolul de urgențe, publicat în Monitorul Oficial de ani buni  și care ar trebui să fie lege pentru cei care lucrează la UPU. Plătitorii de asigurări obligatorii de sănătate trebuie să știe că potrivit acestui protocol, în Unitatea de Primiri Urgențe nu se poate aștepta mai mult de 120 de minute până la preluarea pacientului de către un medic și asta numai dacă pacientul este pe cod alb , adică nu prezintă niciun risc, ci doar necesită un consult sau vreo vaccinare.

Timpii de așteptare prevăzuți în protocol sunt cuprinși între 0 minute și 120 de minute, dar la UPU Pitești oamenii au așteptat și 9 ore fără ca cineva să se grăbească să vadă ce e cu ei. Această încălcare a protocolului nu mai reprezintă o problemă de comunicare, ci o încălcare a legilor în vigoare.

În 2011 a existat un proiect de lege care prevedea amendarea medicilor care încalcă timpii de preluare a pacienților prevăzuți în legile în vigoare, dar despre el nu s-a mai auzit nimic, semn că asigurările obligatorii de sănătate devin o mijloc de furat bani din buzunarele românilor pentru a-i direcționa către o gaură neagră . Salariile celor de la UPU nu sunt deloc mici, ba chiar s-ar putea spune că sunt nefiresc de mari pentru performanțelecelor care activează aici.