Investițiile reprezintă principala prioritate a primarului comunei Slobozia

Administrarea unei comune necesită eforturi și multe drumuri pe la ministere sau  alte instituții de stat. O bună parte a comunelor din Argeș nu dispun de fonduri proprii suficiente care să le permită dezvoltarea și modernizarea. Prin urmare, eficiența unui primar se poate măsura și prin capacitatea lor de a atrage fonduri din alte surse decât cele care formează bugetul local realizat din taxele și impozitele locuitorilor comunei. Odată cu aducerea fondurilor, apar și locuri de muncă și comunitatea începe să se dezvolte pe baze solide. Aceasta este metoda pe care a adoptat-o și primarul comunei Slobozia, Petre Funie, omul pentru care proiectele sunt principalele surse de venituri care pun în mișcare comunitatea. Fie că este vorba despre fonduri europene sau fonduri de la Guvern, Consiliu Județean sau chiar din domeniu privat, banii aduși prin proiecte i-au permis primarului comunei Slobozia, Petre Funie să demareze o serie de lucrări care se află în plină derulare- reabilitări de drumuri, școli sau dispensar.

A fost asfaltat deja 1 kilometru de drum pe strada Dolia, dar procesul nu se oprește aici. În paralel cu lucrările la drumurile din comună, primarul Funie a încheiat proiecte de reabilitare de școli. Două unități de învățământ se află în plin proces de reabilitare, lucrări care presupun realizarea de grupuri sanitare, anvelopare și dotare cu centrală termică. La 1 iulie începe reabilitarea dispensarului uman și forajele la cele trei puțuri de mare adâncime prevăzute pentru comuna Slobozia, la care se adaugă și construirea a două bazine de stocare a apei de circa 200 de metri cubi fiecare. Aceste proiecte aflate în proces de execuție nu aduc numai un plus de confort și civilizație pentru locuitorii comunei, ci și un salt economic prin crearea de locuri de muncă și atragerea unor investitori care caută mediul rural care dispune de  o bună infrastructură.