Vezi stadiul lucrărilor, cum vor arăta și când vor fi gata piețele Trivale și Găvana!

Primarul Piteștiului, Cornel Ionică, a fost azi însoțit de reprezentanții mass-media pe șantierele piețelor din Trivale și Găvana. Primarul dă asigurări că respectivele construcții, deosebit de moderne, care vor asigura condiții civilizate pentru comercianți și clienți, vor fi gata în august. 

Despre piața din Găvana, primarul Cornel Ionică spune că aceasta va fi dotată cu grupuri sanitare, instalație de climatizare și va beneificia de mai multe locuri de parcare. 

"Acum în față există o construcție provizorie. Va exista o parcare, liberă pentru toată lumea. Ne abordează lumea, care ne spune că se fac blocuri, că se face un supermarket, că piață nu se mai face. Se va face! A trebuit să demolăm construcția dinainte pentru că așa ne-au impus cei de la ISU, nu ne mai dădeau autorizație. Credem că piața va fi gata în august, pentru partea de structură lucrează o firmă, iar pentru partea de acoperiș alta. Piața va arăta extraordinar", a declarat primarul Cornel Ionică.

În Trivale, fosta piață a fost demolată complet, proiectul trebuind modificat pentru că structura veche era nesigură. Clădirea noii piețe va fi făcută, în mare parte, din prefabricate, care doar se vor monta la fața locului. Termenul de finalizare a lucrărilor este tot august 2018, valoarea investiției fiind de 32 miliarde lei vechi. Dirigintele de șantier și reprezentanții firmei care lucrează la piața din Trivale au dat asigurări că se vor încadra în termen. Din păcate, piața va fi limitată, ca dimensiuni, din cauza unor magazine situate în imediata apropiere.

"Nu sunt proprietari și noi îi ignorăm din punctul ăsta de vedere. Nu au documente, ne judecăm până în pânzele albe. Nu vor fi parte din zona comercială, iar cei care vor avea acces în piață vor fi obligatoriu numai producători. Mesele care nu se vor ocupa vor fi scoase la licitație", a declarat primarul Cornel Ionică. Edilul a explicat că se vor asigura mai multe spații de parcare, iar strada de acces va fi lărgită, permițând și amenajarea unei stați de taxi.