Bagă Richițeanu și Termo Calor în faliment?

4,5 milioane de lei- acesta este cuantumul datoriilor pe care le au piteștenii la distribuitorul în regim centralizat de apă caldă și căldură. Banii s-au strâns în timp și deși legea îi permite executarea silită, conducerea Termo Calor pare a fi preocupată de orice altceva decât de recuperarea banilor. De altfel, actualul director al Termo Calor, Iulian Richițeanu are  experiență cu falimentul. Tot el a condus Termoficare 2 000 până la dispariție.

Potrivit purtătorului de cuvânt al societăţii, Viorel Deonise, suma totală a datoriilor pe care societatea trebuie să o recupereze de la datornici se ridică la 4,5 milioane lei.   

Este vorba de facturi mai vechi de 120 de zile iar în topul datornicilor este Asociaţia de proprietari Ana Maria, din cartierul Trivale, de la care SC Termo Calor Confort SA are de recuperat suma de 223.000 lei.

Purtătorul de cuvânt al Termo Calor, Viorel Deonise susține că oamenii care și-au achitat facturile nu vor rămâne fără apă caldă, chiar dacă vor fi executate silit asociațiile. El a mai adăugat că în multe cazuri de vină ar fi administratorii de bloc, căci ar face ce vor ei cu banii încasați de proprietari .