Doi buticari, refuzați de Primăria Pitești. Au vrut să-și pună barăcile pe spațiul verde!

O firmă din Pitești și o persoană autorizată din Ștefănești au fost refuzați de Primăria Pitești, după ce au depus cereri pentru concesionarea unor terenuri, pentru amplasarea de barăci. Respectivii ar fi vrut să vândă produse de panificație, înghețată, etc, dar amplasamentele propuse nu au fost pe placul reprezentanților municipalității. Era vorba despre Calea București (lângă clinica Motoc), unde se cereau spre concesionare sau închiriere 30 mp și despre 50 mp din zona intersecției din dreptul Dedeman. Amplasamentul de pe Calea București a ieșit repede din discuție, pentru că se afla în registrul spațiilor verzi, iar la Dedeman baraca nu se încadra deloc în regimul urbanistic al zonei. Pentru că ar fi contribuit la un aspect neplăcut, ba chiar ar fi încălcat spațiul verde, Primăria Pitești a respins ambele cereri. De altfel, în ultimul timp Primăria a "curățat" mai multe zone din oraș de barăcile cu aspect neplăcut.