Primarul Mioveniului: "A fost o greșeală mediatizarea proiectului parcului industrial"

Primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, consideră că a greșit cu trei ani în urmă, când a anunțat înființarea unui parc industrial în zona Clucereasa. Inaugurarea acestui parc a atras atenția unor "moștenitori", care și-au amintit brusc că au teren în zonă, eforturile Primăriei fiind stopate. Ele continuă însă în instanță, iar primarul Georgescu este încrezător că Mioveniul va avea un parc industrial funcțional.

 "A fost o greșeală acum câțiva ani, când am prezentat acest proiect. Dacă nu-l mediatizam, probabil nu apăreau moștenitorii. Nu au dorit bani, au dorit acțiuni în societatea respectivă. Este o zonă atractivă, pe DN73, la Clucereasa, dar nici acum nu sunt sigur pentru gaze. Sunt contracte semnate în țară, dar care au stagnat. Îmi pare rău pentru cei din Clucereasa și pentru parcul industrial. Ne-am fi dorit să oferim oportunități  de a munci și pentru cei de peste 50 de ani. Sunt sigur că vom câștiga definitiv și irevocabil în instanță (n.r. în procesul cu moștenitorii) și că vom relua discuțiile. Inclusiv chinezii sunt interesați să facă parcul industrial, iar ei să închirieze apoi celor care vor să vină acolo", a declarat primarul Ion Georgescu.