Comuna Bascov va deveni o alternativă atractivă a vieții din oraș

Despre comuna Bascov se poate spune că reprezeintă și în prezent o alternativă foarte bună a vieții din Pitești, căci autoritățile locale s-au îngrijit ca locuitorii comunei să beneficieze de utilități și de oportunități de dezvoltare. Ca urmare, numărul locuitorilor comunei Bascov este în continuă creștere și cine poate să scape de aglomerația și poluarea din Pitești, găsește la Bascov o alternativă foarte bună. Aflat în fază de proiect, tronsonul de autostradă Bascov –Curtea de Argeș adaugă încă o legătură a acestei comune cu partea de vest a țării căci Basacovul este un punct rutier extrem de puternic pe harta Argeșului. În plus, primarul Gheorghe Stancu este de părere că acest tronson de autostradă pune vechea Tară Românească în contact cu toată Europa.

Primarul Stancu are planuri mari pentru comunitatea pe care o administrează și pentru care a creat proiecte care să permită bascovenilor să beneficieze de un mediu rural curat, sănătos și prosper. Stancu a precizat că prin implementarea proiectelor, până în anul 2020, comuna Bascov va deveni o alternativă atractivă în raport cu viața de la oras, cu instituțiile viabile, economie sustenabilă și accesibilitate ridicată la servicii moderne, pe scurt o comunitate capabilă, să atragă și să retină oamenii instruiți și întreprinzători care vor contribui la dezvoltarea comunității. În prezent, comuna Bascov are un profil economic mixt, numără 320 de agenți economici, iar pe platforma industrial a comunei muncesc 5 200 de oameni.