Arena Gladiatorilor, pregătită pentru Cupa Câmpulung Muscel la Rally Cross

Noul traseu este pregătit. Organizatorii promit o provocare pentru abilitățile tehnice ale piloților în arena gladiatorilor de pe platoul din cartierul Grui, pe DJ 732 C Câmpulung - Bughea de Jos (lângă fosta rampă de gunoi a municipiului), la cea de a treia etapă a Campionatului Național de Rally Cross. 

Zeci de piloți și-au confirmat prezența în zilele de 7 și 8 iulie, la cea a a IV-a ediție a Cupei Câmpulung Muscel, contând pentru cea de a III-a etapă a Campionatului Național de Rally Cross, sub egida FRAS. Organizatorii de la Clubul Sportiv Brothers Motor Sport vor oferi celor prezenți ocazia de a asista la tradiționala paradă a IMS-urilor. La eveniment au confirmat prezența și participanți din Campionatul Național de Slalom Paralel, care vor veni cu bolizi extrem de bine pretătiți. Iar suprizele nu se vor opri aici. Doritorii din public se vor putea înscrie în concursul dedicat lor, ”Pilot pentru o zi”.

Înscrierea participanților se face până în prima zi de competiție – 7 iulie, inclusiv.

Spectatorii care vor fi prezenți pe platou sunt rugați să urmeze indicațiile organizatorilor pentru asigurarea securității lor fizice și pentru evitarea oricăror incidente nedorite. De asemenea, spectatorii și sportivii care vor veni pe DN 73, trebuie să ia în calcul cel puțin o jumătate de oră de întârziere din cauza lucrărilor de reabilitare a drumului.

 

 

 

Programul Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross 2018

 

START ZIUA I – sâmbătă, 7 iulie

Recunoașteri și Antrenamente Cronometrate – ora 12:00 – 13:00. Manșa I -  ora 13:00 – 14:00. Manșa II - ora 14:00-15:00

 

START ZIUA II – duminică, 8 iulie

Recunoașteri - ora 10:00 – 11:00. Manșa III-  ora 11:00 – 12:00. Finalele -  ora 12:30 – 14:30

Afișarea rezultatelor provizorii: ora 14:30 / Afișarea rezultatelor definitive: ora 15:00

 

 

Parteneri ai Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, Consiliul Județean Argeș, Primăria Bughea de Jos, Restaurantul Piatra Craiului, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș, SILDVB, DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria,  Pentarom!

Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpulung

 pe anul 2018.