Alertă în magazinele din România din cauza bacteriei Listeria care a produs deja 9 decese

Măsura s-a luat după ce Autoritatea Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa a anunțat că a fost notificată oficial că și țara noastră ar putea fi printre statele în care ar fi ajuns produse contaminate cu bacteria Listeria.

Mega Image, Carrefour, Metro și Profi  se numără printre supermarketurile care și-au anunțat deja clienții să revină în magazine cu produsele congelate ale companiei Greenyard din Ungaria, suspectate de contaminare cu Listeria. Este vorba de mazăre, fasole, porbum, spanac și amestec mexican.

Oamenii vor primi banii înapoi și fără bon fiscal.

Lista actualizată a magazinelor poate fi găsită pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

Autoritățile precizează că măsura este una de precauție. Anunțurile supermarket-urilor nu înseamnă că mâncarea este contaminată. Până acum nu s-a confirmat nici o prezență a bacteriei în vreun produs din România. ANSVSA a prelevat mai multe probe

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară a informat că porumbul congelat şi posibil alte legume congelate provenite dintr-o fabrică din Ungaria sunt sursa probabilă a contaminării extinse și în Austria, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie.

Bacteria a provocat 47 de îmbolnăviri în mai multe țări europene, inclusiv 9 decese.