Percheziţii la persoane bănuite de furt şi tâlhărie

În această dimineață, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești,au efectuat 3 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București la locuințele a 7 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada iulie – septembrie 2018, cei în cauză ar fi sustras diverse bunuri din magazine vestimentare situate în două centre comerciale din municipiul Pitești.

Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 21.000 de lei.