O nouă rectificare bugetară! Vezi când!

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici,  a precizat că a doua rectificare bugetară din acest an va fi făcută în luna noiembrie și tot până în noiembrie trebuie aprobat şi proiectul de buget pentru 2019.

 

 

 "Avem în calcul o rectificare în noiembrie. Undeva era în octombrie, dar s-a întârziat prima rectificare (...) A fost anunţat încă de la prima rectificare că planificăm în anul 2018 două rectificări bugetare - una în iulie, dar s-a întârziat până în septembrie şi aveam în octombrie cea de a două rectificare şi, la fel, automat, s-a mutat în noiembrie", a declarat Teodorovici la TVR.

 
El a susţinut că nu se taie din bugetele de investiţii şi nici din salariile angajaţilor din administraţia publică: "Cele două zone nu se afectează - mă refer la partea de investiţii şi mă refer la salariile cuvenite celor care trebuie să rămână în administraţie".
 
De asemenea, ministrul Finanţelor a spus că până la sfârşitul lunii noiembrie trebuie aprobat şi proiectul de buget pentru anul 2019.