Unii cu vorbele, alţii cu faptele. La Recea, primăria îşi vede de proiectele de investiţii şi de interesele comunităţii
Odată cu vremea bună, la Recea, primarul Doru Dragu s-a apucat de lucrările de modernizare a drumurilor comunale. Dragu ştie ce nevoi au oamenii din comună şi lucrările de modernizare prevăd refacerea infrastructurii şi suprastructurii carosabilului, realizarea unor podeţe noi, şanţuri şi rigole betonate. Sunt cuprinse în acest proiect satele Recea , Deagu de Jos […]
Amabasadori de pe trei continente, reprezentând peste 800 de milioane de cetățeni, au fost prezenți la Călinești.
Primarul Mihai Georgescu a fost gazda unui eveniment de înaltă ținută al cărui scop a fost de a dezvolta relațiile culturale, administrative, medicale și de afaceri din zona Argeșului și cu precădere din Călinești. Printre figurile marcante ale întâlnirii s-au numărat Excelența Sa Zafar Iqbal – Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan în România, Excelența Sa Okafor […]
17 microbuze electrice și 17 stații de încărcare vor fi achiziționate de Consiliul Județean Argeș
17 microbuze electrice și 17 stații de încărcare vor fi achiziționate de Consiliul Județean Argeș în cadrul proiectului ”Achiziție microbuze destinate transportului elevilor din Județul Argeș prin finanțare acordată de Administraţia Fondului pentru Mediu”. Finanțarea se acordă în procent de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare […]
Ion Mînzînă: Facem echipă pentru dezvoltarea județului Argeș!
Ion Mînzînă: Facem echipă pentru dezvoltarea județului Argeș! Săptămâna viitoare încep în #Argeș lucrările de asfaltare pe o lungime totală de 14 km din DN 7 București – Pitești (șoseaua veche spre București). În momentul de față, angajații și utilajele Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București (DRDP) lucrează la frezarea carosabilului vechi pentru a […]
Cristian Gentea: Promenada de lângă râul Argeș se schimbă în fiecare zi!
Primarul Piteștiului, Cristian Gentea anunță că Promenada de lângă râul Argeș se schimbă în fiecare zi! ”Prin finanțare externă bugetului nostru (bani europeni), reamenajăm zona de recreere, piste de biciclete și pietonală: asfalt, gard de protecție, parapet de siguranță placat cu piatră naturală, pe aproape 2 kilometri. Vom avea un sistem de iluminat modern, cu […]
Program Sibelius și Ceaikovski, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează joi, 21 martie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar cu pagini semnate de Sibelius și Ceaikovski. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești revin dirijorul Michalis Economou și violonista Marina Mincă. În program: J. Sibelius – „Concertul pentru vioară în re minor” și P.I. Ceaikovski – „Simfonia a […]
Gentea: Mai facem un pas în transportul metropolitan!
Gentea: Mai facem un pas în transportul metropolitan! De astăzi, 18 martie, este operațională linia M6B, spre Ștefănești, anunță primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea. ”Tot de astăzi, linia M9B a fost prelungită până pe Calea București! Mai mult, transportul se va efectua cu noile autobuze intrate în flota Publitrans – autobuze de mici dimensiuni, de […]
Mioveni: Campanie de sterilizare gratuită!
Mioveni: Campanie de sterilizare gratuită! Primăria Oraşului Mioveni şi Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, cu sprijinul Asociației Tierhlife Hoffnung desfășoară o nouă campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor de rasă comună, cu sau fără stăpân. Data: vineri, 29 aprilie 2024, între orele 9:00 – 15:00. Locaţie: Zona de picnic Făgetu – Mioveni (DJ […]
O nouă ședință de Consiliu Local, la Mioveni
O nouă ședință de Consiliu Local, la Mioveni Joi, 21 martie 2024, de la ora 17.00, la sediul Primăriei Mioveni va avea loc şedinţa publică ordinară a Consiliului Local. La această şedinţă sunt prevăzute 24 de puncte şi se vor discuta mai multe proiecte de hotărâri, dintre care amintim: – aprobarea modelului – cadru al […]
Campioana României vine la Pitești Arena
Campioana României vine la Pitești Arena: miercuri, ora 19:30, meci important al echipei FC Argeș! Cu cinci victorii obținute în primele șase meciuri disputate în TOP 10, baschetbaliștii piteșteni primesc vizita campioanei României, U BT Cluj-Napoca, în penultimul meci pe teren propriu al sezonului regulat. Partida dintre locul 3 și locul 1 are loc miercuri, […]
Dezinformare grosolană privind stadionul din Trivale!
PSD Argeş lămureşte zvonurile care au apărut ȋn spaţiul public potrivit cărora terenurile și stadionul din Trivale în locul căruia urmează să fie construit unul dintre cele mai moderne arene din România nu se află în proprietatea municipalităţii. “În spațiul public a fost lansat zvonul cum că terenurile și stadionul din Trivale în locul căruia […]
Administrația argeșeană, la raport! Astăzi, Căteasca
Ne apropiem cu pași repezi de alegerile de la anul. Vor fi alegeri europarlamentare, locale, prezidențiale și parlamentare, așa că este vremea să tragem primele concluzii privind ceea ce au făcut cei aleși în diferite funcții în acest mandat. În acest sens, publicațiile www.institutiilestatului.ro și www.contraataculargesului.ro lansează o campanie prin care se va realiza bilanțul […]
Mâna lungă a politicului în justiţie a dat verdictul în cazul primarului Ion Georgescu – rămâne în arest
După o reţinere cu cântec, un flagrant cum nu s-a mai pomenit, un denunţător asupra căruia planează multe semne de întrebare, a venit astăzi rândul justiţiei să îşi demonstreze independenţa mult prea clamată față de politic. Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Piteşti a dat verdictul –primarului Ion Georgescu i se […]
Prefectul Perianu pune Pădurea Trivale din nou între paranteze cu o acţiune ridicolă în instanţă
Trebuie să existe mari interese financiare legate de Pădurea Trivale, pădure care a reuşit zeci de ani să oxigeneze aerul piteştenilor, pădure de care comuniştii nu au avut nici îndrăzneala, nici prostia de a se lega, dar care a devenit vacă de muls pentru politicienii democraţiei, politicieni care, în majoritatea cazurilor, au jucat împotriva poporului […]
O fostă educatoare de la centru de tip familial din Găvana, sub CONTROL JUDICIAR
Așa cum v-am anunțat fosta șefă de centru de tip familial din Găvana, din cadrul DGASPC trăiește un coșmar după ce, în repetate rânduri, a fost amenințată de un minor din centru că o să îi omoare și violeze fata și o să omoare și pe ea. Tânărul care o amenință este cercetat în mai […]
Fostă șefă a Centrului DGASPC, amenințată că îi va fi omorâtă și violată fata!
Fosta șefă a Centrului de Tip Familial Găvana, din cadrul DGASPC Argeș trăiește un coșmar după ce un minor beneficiar al centrului o amenință cu moartea atât pe ea, cât și pe fiica ei. Conducerea DGAPSC Argeș a decis, în luna aprilie, să schimbe conducerea Centrului pentru că acolo erau semnalate și constatate o serie […]
A MURIT Constantin Nicolescu
Constantin Nicolescu, fost senator, preşedinte de Consiliu Judeţean, preşedinte al PSD Argeş a murit. În ultimii ani acesta se lupta cu o boală cumplită, care după zeci de tratamente l-a învins. Dumnezeu să-l ierte.
Asociație de proprietari și un restaurant – branșamente ILEGALE la apă
Pentru reducerea pierderilor de apă de natură comercială, societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti desfășoară permanent acțiuni de verificare pe zone și pe categorii de utilizatori, în vederea asigurării că serviciile prestate de societatea noastră sunt contractate în mod legal. „Astfel, de la începutul anului 2023 s-au desfășurat ample acțiuni de control la un număr […]
Angajat Dacia găsit SPÂNZURAT!
Un angajat de la Dacia s-a sinucis. Bărbatul în vârstă de 46 de ani a fost găsit spânzurat de colegi. Bărbatul a ajuns la serviciu în această dimineață și a recurs la gestul extrem. Vom reveni.
Impostura Alinei Gorghiu a atins cote inimaginabile. Deşi n-a mişcat nici un deget, Gorghiu s-a lăudat că a susţinut campionii la robotică
Nu ştim ce a înţeles Alina Gorghiu din doctrina liberală, dar cu siguranţă n-are nicio legătură cu ea. Poate doar dacă a înţeles că impostura şi oportunismul le realizează prin ea însăşi. Ultima impostură a Alinei Gorghiu se leagă de elevii de la Zinca Golescu, cei care au devenit, chiar prin ei înşişi, campioni la […]
Unii cu vorbele, alţii cu faptele. La Recea, primăria îşi vede de proiectele de investiţii şi de interesele comunităţii
Odată cu vremea bună, la Recea, primarul Doru Dragu s-a apucat de lucrările de modernizare a drumurilor comunale. Dragu ştie ce nevoi au oamenii din comună şi lucrările de modernizare prevăd refacerea infrastructurii şi suprastructurii carosabilului, realizarea unor podeţe noi, şanţuri şi rigole betonate. Sunt cuprinse în acest proiect satele Recea , Deagu de Jos […]
Amabasadori de pe trei continente, reprezentând peste 800 de milioane de cetățeni, au fost prezenți la Călinești.
Primarul Mihai Georgescu a fost gazda unui eveniment de înaltă ținută al cărui scop a fost de a dezvolta relațiile culturale, administrative, medicale și de afaceri din zona Argeșului și cu precădere din Călinești. Printre figurile marcante ale întâlnirii s-au numărat Excelența Sa Zafar Iqbal – Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan în România, Excelența Sa Okafor […]
17 microbuze electrice și 17 stații de încărcare vor fi achiziționate de Consiliul Județean Argeș
17 microbuze electrice și 17 stații de încărcare vor fi achiziționate de Consiliul Județean Argeș în cadrul proiectului ”Achiziție microbuze destinate transportului elevilor din Județul Argeș prin finanțare acordată de Administraţia Fondului pentru Mediu”. Finanțarea se acordă în procent de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare […]
Ion Mînzînă: Facem echipă pentru dezvoltarea județului Argeș!
Ion Mînzînă: Facem echipă pentru dezvoltarea județului Argeș! Săptămâna viitoare încep în #Argeș lucrările de asfaltare pe o lungime totală de 14 km din DN 7 București – Pitești (șoseaua veche spre București). În momentul de față, angajații și utilajele Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București (DRDP) lucrează la frezarea carosabilului vechi pentru a […]
Senatorii au decis: 1 milion de români vor beneficia de servicii stomatologice gratuite
Tratamente stomatologice gratuite pentru copiii și adulții cu dizabilități. Aproape 1 milion de români vor beneficia de servicii dentare gratuite, decontate din fondul unic de asigurări de sănătate. Proiectul inițiat de parlamentarii social-democrați a fost votat în plenul Senatului. ’’Nu este vreo pomană să întindem o mână de ajutor pentru decontarea serviciilor stomatologice. Toată lumea […]
Primarul Nicolae Velcea, anunț important privind transportul metropolitan în Ștefănești
Primarul orașului Ștefănești Nicolae Velcea anunță că începând de luni, 18 martie 2024, operatorul de transport Publitrans 2000 și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești vor asigura serviciul de transport public local și pentru locuitorii din IZVORANI, prin linia M6B, cu traseul: strada Izvorani – Ștefănești Blocuri. Totodată, traseul liniei M9B – Enculești […]